Totul a început pe 1 martie 2019. Rebe avea doar două luni și jumătate, iar acea dimineață avea să ne schimbe viața pentru totdeauna. O alăptam liniștită, ca de obicei, când, dintr-o dată, am văzut cum privirea ei a rămas fixă, blocată și speriată. Trupul ii era fara vlaga, în timp ce pielea i se cianoza.
Eram singură acasă, cu un bebeluș care nu mai reacționa. Panica a pus stăpânire pe mine, crezând că s-a înecat. Am încercat să o resuscitez, fiecare secundă părea o eternitate. Când și-a revenit, am simțit un val de usurare, dar frica nu dispăruse. Mi-am sunat imediat soțul, iar el a încercat să mă liniștească. Ne-am spus că poate a fost un episod izolat, am vrut să ne continuăm ziua ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Am revenit la spital. Aceeași explicație, același diagnostic. Dar ceva nu era în regulă. Rebe a avut o criză chiar în fața medicilor, iar atunci au decis să investigheze mai profund. A fost chemat un neurolog, s-a făcut un EEG, iar verdictul a fost unul care ne-a răsturnat lumea: epilepsie focală. A fost introdus primul medicament antiepileptic, levetiracetam, și ni s-a spus că până la doi ani crizele vor dispărea.